Născut pe 1 aprilie. „Nici Zamora, nici Banks, nici Zoff, nici Maier”. Răzvan Toma scrie despre prima întâlnire cu Duckadam, programul Loto-Pronosport și vara lui 1977

Atunci când cineva îți spune că este născut pe 1 aprilie, ridici o sprânceană în sus a neîncredere, deoarece propria ta conștiință simte o posibilă alertă de luare la mișto. Căci, se știe, doar e ziua păcălelilor. Helmut Duckadam însă, un om onest față de fotbal și de suporterii săi, i-a păcălit doar pe cei de la FC Barcelona. Cred că și acum, după atâția ani, Migueli, Victor, Archibald, Schuster, dar mai ales cei patru care chiar s-au aflat atunci față în față cu el, Alexanko, Pedraza, „Pichi” Alonso și Marcos, sunt încă nedumeriți cum de au pierdut acea finală de la Sevilla, din 1986, unde aveau mai totul în favoarea lor în a și-o adjudeca.

 

Ceea ce s-a întâmplat după minutul 120 al acelui meci este de domeniul „realitatea bate filmul”. Portarul nostru a fost atunci încărcat cu o inspirație divină. Cel de Sus parcă i-ar fi spus înainte: „Vezi că pentru câteva clipe, ai verde spre miracol. Să nu ne dezamăgești, nici pe Mine, nici pe tine! Altă ocazie nu vei mai avea”. Și tânărul de pe lângă Arad nu a dezamăgit, acționând cu adevărat dumnezeiește. A apărat 4 penalty-uri din 4, adică 100%, ceea ce nu mai reușise nimeni până la acel moment. Nici Zamora, nici Iașin, nici Banks, nici Zoff, nici Maier, niciun alt portar uriaș al lumii. Ci doar el, Helmut Duckadam din Semlac. Acele clipe nu numai că i-au adus la momentul respectiv lui, echipei și națiunii sale o victorie istorică, probabil irepetabilă, dar avea să intre în nemurire. La foarte scurt timp însă, precum într-un într-un roman cu răsturnări de situație, a trecut de la extaz la agonie, o problemă medicală curmându-i prematur cariera fotbalistică, care în mod normal ar mai fi putut continua din punct de vedere temporal încă pe atât pe cât fusese până atunci. Însă maurul, pardon, șvabul își făcuse datoria.

 

Era vara lui 1977, când vacanța era la putere în mai  toată România, supunând inclusiv fotbalul. Pe-atunci, Agenția de Stat Loto-Pronosport (numele Loteriei din anii comuniști), pentru a-i ține încă racordați pe pasionații de pronosticuri, organiza așa-numita Cupă de Vară, la care participau în jurul a 30 de echipe din Diviziile B și C, repartizate pe grupe geografice. Iar meciurile lor țineau atenția pronosportiștilor în aceste perioade de pauză competițională. Pentru a le face avizaților o idee, publicația loteriei, „Programul Loto Pronosport”, prezenta mai în amănunt aceste echipe. Una dintre participantele ediției din acel an a fost și Constructorul Arad. O echipă modestă de Divizia C, antrenată însă de un nume mare, Nicolae „Coco” Dumitrescu, fost jucător și antrenor al UTA-ei, cu care aceasta câștigase titluri și trăise momente de glorie. Parcurgând acel lot al Constructorului, mi-a atras atenția numele unuia dintre portari, deoarece era neobișnuit, cu rezonanțe germane, Helmut Duckadam.

 

 

N-aveam să bănuiesc atunci că peste aproape un deceniu urma să intre în istoria fotbalului mondial. Probabil că l-aș fi uitat, dacă în vara următoare nu mi-ar fi reapărut în radar, atunci când cotidianul „Sportul” a publicat transferurile de la UTA, unde se regăsea. Titularul dintre buturi, Silviu Iorgulescu, care cândva apărase și poarta echipei naționale, urma să se retragă, iar celălalt portar, experimentatul Mihai Jivan, avea nevoie de o rezervă. Numai că încet dar sigur, rezerva Duckadam a devenit repede titular, iar Jivan a plecat la Galați în sezonul următor. Timp de patru sezoane și jumătate a apărat Duckadam la „Bătrâna Doamnă”, trăind lupta pentru supraviețuire în Divizia A, dar și viața dură a eșalonului secund. În ambele însă, a fost tot timpul la înălțime. De altfel, la echipa națională singurele sale două meciuri le-a jucat aflându-se în Divizia B, și tot din Divizia B a făcut pasul la Steaua.

 

Era jumătatea sezonului 1982/83, când echipa armatei nu se mai oprea din „recrutări”, de prin toată țara. Și la roș-albaștri, Helmut a avut de dat o luptă dură pentru titularizare, cu marele Vasile Iordache, și abia după plecarea acestuia s-a înșurubat între buturi. Ajungând la o echipă de prim-plan, și presa, anemică așa cum era în acei ani, a început să-și îndrepte mai mult atenția spre el. Mi-amintesc că într-unul dintre primele interviuri a explicat, printre altele, că numele său se scrie corect fără „h” la sfârșitul lui Helmut și cu „k” la Duckadam, pentru că erau și pe-atunci destui „deștepți” care îl greșeau. Și a venit sezonul de referință, 1985-86, cu finalul neașteptat, din toate punctele de vedere, care i-a adus Cupa Campionilor, campionatul intern, titlul de cel mai bun fotbalist român al anului, dar și sfârșitul carierei de performanță. De-atunci însă a devenit un bun național al României, statut de care, cu mici excepții, s-a bucurat în permanență, inclusiv în prezent, când a ajuns la 60 de ani de viață.

 

 

CV

Helmut DUCKADAM

Născut: 01.04.1959 (Semlac,AR)

Post: portar

Debut în Div.A: 17.09.1978, CS Târgoviște – UTA 2-0

Debut în cupă: 28.20.1979, Steagul Roșu – UTA 1-0

1977-78 Constructorul Arad Div.C 0/0

1978-79 UTA 19/0 1/0

1979-80 UTA Div.B 0/0

1980-81 UTA Div.B 0/0

1981-82 UTA 34/0 1/0

1982-83 UTA Div.B 0/0

1982-83 Steaua 7/0 2/0

1983-84 Steaua 10/0 3/0

1984-85 Steaua 31/0 4/0

1985-86 Steaua 32/0 4/1

1989-90 p Vagonul Arad Div.B 0/0

1990-91 Vagonul Arad Div.B 0/0

Total Divizia A: 133 jocuri

Total Cupă: 15 jocuri, 1 gol

A cucerit: 2 titluri (1984-85 și 1985-86), o cupă (1984-85) și Cupa Campionilor Europeni (1985-86), iar în 1986 a fost desemnat fotbalistul român al anului

În echipa națională

Debut: 01.09.1982, România – Danemarca 1-0

Total: 2 jocuri

În naționala U21

Debut: 14.03.1979, România – RDG 1-0

Total: 4 jocuri

În cupele europene

Debut: 19.09.1984, Roma AS – Steaua București 1-0

Total: 11 jocuri